De 17 ani, Chelsea se confundă cu John Terry, fundașul fiind în teren la toate marile succese din istoria recentă, fie că a fost vorba de competițiile interne sau cupele europene.
Săptămâna aceasta, apărătorul și-a prelungit contractul cu formația lui Mourinho pentru încă un sezon, prilej pentru jurnaliștii The Sun să realizeze un interviu. Unul altfel, centrat pe evenimente mai puțin cunoscute din superba carieră a lui Terry.
Astfel, căpitanul lui Chelsea și-a amintit de un episod petrecut înainte de 2000, când, abia promovat la prima echipă, Terry a intrat extrem de dur la Dan Petrescu. Un lucru obișnuit în Regat, dar pe care străinii nu îl tolerau prea bine, pentru că se putea ajunge la accidentări inutile.
„Fotbaliștii străini nu înghițeau asta. După o astfel de intrare la antrenament, Petrescu mi-a pus mâna în gât și mi-a zis „Ce naiba crezi că faci?”. M-a salvat Wise, care i-a spus că dacă are ceva de comentat să i-o zică lui, nu tinerilor. Și acum când ne revedem, eu și Dan glumim pe tema asta„, a dezvăluit căpitanul lui Chelsea.
Poveștile din vestiar sunt întotdeauna extrem de captivante, însă Terry nu are amintiri prea frumoase de perioada de dinainte să devină unul dintre lideri. Colegii săi îl considerau „carne de tun” și îl tratau în consecință, însă acest lucru l-a călit.
„În afara terenului făceam de toate, cafeaua, ceaiul, dar și lucruri tâmpite. Eram pus să mă așez pe capacul closetului în zilele foarte reci. Era bizar, însă am înțeles era parte din creșterea mea ca jucător„, a mai spus fundașul.
Terry a debutat la Chelsea în 1998 și de atunci a evoluat în 661 de meciuri pentru echipa londoneză. Până în prezent, fundașul a înscris 63 de goluri pentru albaștri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER